Mihail Saulescu
S-a nascut in 23 februarie 1888, la Bucuresti, al patrulea intr-o familie cu noua copii. Tatal sau, Nicolae Saulescu fiul avocatului Spirache Saulescu, imbratisase cariera militara si in calitate de maior in rezerva, participa la Razboiul pentru Independenta cu regimentul 21 dorobanti - infanterie fiind ranit la ochiul drept. Tatal are inclinatie spre pictura si muzica, fiind socotit ca pictor oficial al armatei. Ca ofiter in rezerva participa si la Primul razboi Mondial, cazand in lupta la numai 59 de ani si 16 martie 1914. Mama sa Ecaterina, fiica dirigintelui farmaciei Spitalului Brancovenesc, profesoara si-a sustinut pe timpul vaduviei numeroasa familie predand la Bucuresti limba franceza in particular.
Mihail mostenise de la mama sa sensibilitatea si inclinatia spre poezie. "Poet mult talentat, luptator social, paladin al frumoasului", cum il caracterizeaza Victor Eftimiu sau "un muschetar frumos si melancolic", cum il caracterizeaza Eugen Jebeleanu, Mihai Saulescu s-a bucurat de timpuriu de apreciere publica. Pictorul regal Sathmary il numise "al doilea Eminescu", pentru frumusetea sa fizica. Mosteneste de la tatal sau spiritul de lupta si la numai 14 ani, dupa ce terminase clasele liceale la Sfantul Sava si Matei Basarab din Bucuresti, impreuna cu cativa colegi de scoala in elan tineresc, pornesc spre Ardeal "pentru a-i dezrobi pe romanii de acolo", fiind adus inapoi mai mult cu forta de tatal sau. Este receptionat de timpuriu de numeroasele reviste si gazete din Ardeal si la 18 ani ii apare deja volumul "Viersuri, un pacat al tineretii", cum avea sa aprecieze autorul insusi volumul, tiparit in 1906, foaia de titlu fiind desenata de fratele sau Eduard. In 1907, in timpul rascoalelor taranesti, era instituitor in Gorj, de unde se indreapta spre Baia de Arama. Intre 1908-1909 era invatator suplinitor la Posada, unde scrie poezia "La tara" aparuta in "Semanatorul". Il intalnim in cenaclul "Convorbiri critice" al lui Mihai Dragomirescu, alaturi de Liviu Rebreanu. In 1911 se afla la Sibiu, lucrand la redactia revistei "Luceafarul", adusa de la Buda si in acelasi an este redactor la "Rampa", cunoscutul cotidian teatral-muzical-literar-artistic si bibliotecar la "Socec" in Bucuresti. Publica in continuare la "Semanatorul", "Insula", "Cronica Moldovei" si "Rampa", legand o trainica prietenie cu Victor Eftimiu. Numerele 3 si 4 din 22 Decembrie 1913 ale "Noii Reviste Romane" ii publica poemul "Capitala", un adevarat eveniment literar. Deja in 1914 editeaza volumul de versuri "Departe". Dupa 2 ani ii apare al doilea volum de versuri "Viata" (1916). Ultimul volum de poezii "Cultul Mortilor", anuntat de poet in timpul vietii a fost postat post mortem in 1947.
Desi bolnav in 15 august 1916, cand armata romana intra in razboi, despartindu-se cu greu de logotnica sa Elena, se inscrie voluntar pe campul de lupta, fiind primit ca soldat in regimentul 46 infanterie la 21 august 1916. "Ma duc sa imi beau svartul pe culmile Carpatilor sa ma casatoresc cu Transilvania". A participat la manevrele de la Flamanda trecand Dunarea, revenind apoi in cadrul luptelor de la Ghimbav-Brasov, asistand la "Transeele mortii" de la Bartolomeu. Avea sa fie victima unui glonte in ziua de 30 septembrie 1916. "S-a casatorit cu Transilvania" asa cum ii promisese logodnicei sale. "Inca unul a cazut dintre cei ce care trebuiau sa traiasca" spunea Nicolae Iorga.
In memoria sa, la marginea de nord a Predealului, la capatul primei serpentine, la iesirea spre municipiul Brasov, acolo unde s-au dat primele asalturi in "batalia pentri Predeal" este asamblat monumentul dedicat acestui erou in 5 septembrie 1930.
Bustul poetului este ridicat pe un soclu masiv din beton mozaicat in doua trepte. Bustul este realizat din bronz si sustinut de un piedestal in forma de prisma, este opera sculptorului Oscar Han. Tudor Arghezi care participase la momentul dezvelirii monumentului, miscat de figura impozanta a eroului, ca un personaj inaripat, cu aripile si bratele incrucisate si privirea indurerata atintita catre ceruri, aprecia metaforic: "piscul lui Han, asezat intre vanturi si orizonturi". O placa comemorativa, asezata pe soclu, pastreaza si astazi inscriptia "POETULUI EROU MIHAIL SAULESCU - CAZUT IN LUPTELE DE LA PREDEAL - 1916 - SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI"
Celei Asteptate
- Tu ce ma faci sa cant si sa visez acuma,
- Eu vad ca esti departe, si poate n-ai sa vii...
- Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii
- Dar simt ca esti frumoasa, ca ochi albastri ai,
- Ca porti ceva în tine din rozele de Mai,
- Tu, care esti departe si poate n'ai sa vii..
- ... Si cine stie? Poate e visul meu de vina,
- Caci el îti dete viata, si doar în el traesti,
- Tu, care azi nu esti
- Si poate nici odata aevea n'ai sa fii...
- Dar eu visez - si visul aripile-si întinde,
- Dar eu visez - si visul din nou mai mult s'aprinde,
- Chiar daca vei ramâne un dor neîmplinit,
- Tu, care nu esti astazi, si poate n'ai sa fii
- Ori esti, - dar prea departe, si pururi n'ai sa vii.
Cuiburile
- Si cand se vor intoarce cocoarele plecate
- Caci primavara sfânta o sa ne vie iara,
- Atâtea cuiburi calde, în urma lor lasate,
- Le-or regasi tot astfel cum le-au cladit în vara?
- O! cine stie, poate de-atâtea vremuri grele
- Nimic la primavara n'o ramânea din ele,
- Din cuiburile calde, ce le doreau sburând,
- Cocoarele venite de peste mari si tari
- Si-aduse de departe de-al lor nostalgic gând
- În leganarea dulce a vesnicei sperari.
- Si n'or gasi nimica din ce-au lasat odata,
- Si vor gasi atâta: speranta spulberata...
- S'or apuca atuncea sa le cladeasca iara,
- Pe vechile lor locuri din fiecare vara
- Si fara sa le pese ca alta iarna, poate,
- Porni-va sa darâme iar cuiburile toate!
- Caci ele or sa vina mereu, din departari,
- In piept cu-aceleasi doruri, cu-aceleasi dulci sperari
- Ca într'un timp, odata, puterea vor afla
- Ca sa cladeasca cuibul ce nu va mai cadea.
Et nunc et semper
- Si cei ce plâng ca si acei ce râd
- O lupta duc amara,
- Nauntrul lor e-aceeas tragedie,
- Aceeas iarna trista si pustie,
- Aceeas primavara.
- Pe orice fata-o lacrima de pica,
- Un zâmbet de rasare,
- În pieptu-oricui, furtuna daca bate,
- Ori raza bucuriei de strabate
- E 'n toti ceva ce ochilor n'apare.
- Porniti pribegi, calatorim, purtând,
- Ca sa le pierdem toate
- Comori de visuri, de sperante sfinte;
- Si 'ndeplinirea vesnic e 'nainte
- Si vesnic nu se poate!...
- ... Pe-acei ce plâng ca si pe-acei ce râd,
- Pe drumuri lungi ce-i mâna?
- Ce stea pe cer în veci luminatoare,
- Ce raza pribegita dela soare
- E cruda lor stapâna?...
- Pe toti îi cheama 'n departare dorul
- De ce e nou, de ce-i necunoscut;
- Pe cel ce vine sa porneasca mâne,
- Pe cel ce 'n urma rândului ramâne,
- Pe cel ce s'a pierdut...